,,Comandoul Fantomă" de Roland Orcsik, în traducerea lui Andrei Doșa

Se spune că într-o carte bună cititorul ar trebui să se regăsească. Când am început să citesc ,,Comandoul Fantomă” de Roland Orcsik, mi-am zis să aleg un fragment pentru înregistrarea audio. Mare mi-a fost bucuria când am găsit atâtea și atâtea fragmente. Eram gata să citesc toată cartea. Să fie și la noi așa, cum au rușii, sute de cărți pe care le poți asculta când faci ceva prin casă, să nu-ți pară rău că pierzi timpul. (Numai că mi se cam uscau buzele) Inițial, am ales fragmentul cu mirosul părinților, apoi, pe cel cu oamenii îmbătrâniți, care se legau de atmosfera discotecii, străduindu-se să rămână într-un canon recunoscut al tinereții. Apoi, în fragmentul cu casa bunicilor și toate amintirile ce țin de ea. Apoi, în fragmentul despre colecția de viniluri, despre ,, albumele ce se înșirau peste tot, chiar și-n baie...”. Apoi, m-am gândit că, din fericire, am și eu un om cu care pot să ascult ore întregi viniluri și să pălăvrăgeșc, nu doar despre muzică, despre orice. În fine, în cartea asta (ca în atâtea altele, bineînțeles) te poți regăsi nu doar în anumite fragmente, ci și în aerul ei, în ritm, în melodie. 

Felicitări pentru traducere, Dósa Andrei! Abia aștept să facem un interviu să povestim despre carte.

Școala de vară ,, Gheorghe Crăciun” de la Ipotești

Când spun școală de vară, mă gândesc în primul rând la cei care au o viață înainte pentru a face orice: pentru a învăța, a descoperi, a trăi tot felul de aventuri, inclusiv literare.

Sunt la Ipotești a doua oară, înconjurată de băieți și fete care abia încep să formeze un grup. Au avut la dispoziție o zi și jumătate, iar tempoul devine tot mai alert.

N-am mai văzut Ipoteștii din anii studenției. Ajunsesem aici imediat după Revoluția din ‘89. Eram un grup restrâns de studenți basarabeni care au ales să facă, în vara lui ’90, ,,practica muzeografică" nu la Leningrad, ci în Moldova românească. La Leningrad fusesem deja de două ori, iar România încă mai plutea în mintea mea, într-un nor opac, plină de mister și surprize. Totul, dar absolut totul era învăluit în mister. Nu mai vorbesc de literatura contemporană română pe care, la Chișinău, o cunoșteau doar inițiații, pe riscul lor, bineînțeles.

Așadar, iată-mă aici a doua oară, printre oameni foarte tineri care, la fel ca mine atunci, se bucură de ce le pot oferi locurile și oamenii dispuși să împartă cu ei din secretele meseriei.

Iar eu încerc să învăț, cam târziu, dar vorba aia, mai bine mai târziu. Bine că am de la cine. Azi, de rând cu cei prezenți la curs, am stat să-l ascult pe Florin Iaru care mi-a făcut un pic ordine în gânduri, ca un adevărat profesor. Va mai urma o discuție, căci, pentru azi, ne-a pregătit și un film. Apoi, vin la rând cursurile cu Marian Ilea și Cosmin Perța. Le aștept.

M-am bucurat s-o întâlnesc aici pe Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipotești, prezentă și ea la Ateliere. Ce bine că Prutul nu e o apă chiar atât de adâncă.

Și ca spectacolul să fie complet, mi s-a oferit ceva în plus, niște mușcături de păianjen pe care l-am prins și omorât post factum. Unul negru, graș, frumos, meseriaș. Aici n-a mai fost niciun mister, căci așa are loc înfrățirea trupului meu cu gângăniile. Cineva încearcă să mă convingă că durerea și jena pe care le trăiești undeva te vor lega și mai mult de acel loc. Sau poate e doar e o simplă demonstrație că gângăniile sunt și ele, asemeni oamenilor, stăpâne peste  văile, dealurile și pădurile cutreierate de poet pe când era băiet.

* Editura Paralela 45, în parteneriat cu Memorialul Ipotești, susține noua generație de prozatori. 15 tineri prozatori, selectați în urma unui concurs de flash fiction, participă la o serie de ateliere intensive de scriere creatoare, coordonate de scriitorii Florin Iaru, Marian Ilea și Cosmin Perta.