,,Comandoul Fantomă" de Roland Orcsik, în traducerea lui Andrei Doșa

Se spune că într-o carte bună cititorul ar trebui să se regăsească. Când am început să citesc ,,Comandoul Fantomă” de Roland Orcsik, mi-am zis să aleg un fragment pentru înregistrarea audio. Mare mi-a fost bucuria când am găsit atâtea și atâtea fragmente. Eram gata să citesc toată cartea. Să fie și la noi așa, cum au rușii, sute de cărți pe care le poți asculta când faci ceva prin casă, să nu-ți pară rău că pierzi timpul. (Numai că mi se cam uscau buzele) Inițial, am ales fragmentul cu mirosul părinților, apoi, pe cel cu oamenii îmbătrâniți, care se legau de atmosfera discotecii, străduindu-se să rămână într-un canon recunoscut al tinereții. Apoi, în fragmentul cu casa bunicilor și toate amintirile ce țin de ea. Apoi, în fragmentul despre colecția de viniluri, despre ,, albumele ce se înșirau peste tot, chiar și-n baie...”. Apoi, m-am gândit că, din fericire, am și eu un om cu care pot să ascult ore întregi viniluri și să pălăvrăgeșc, nu doar despre muzică, despre orice. În fine, în cartea asta (ca în atâtea altele, bineînțeles) te poți regăsi nu doar în anumite fragmente, ci și în aerul ei, în ritm, în melodie. 

Felicitări pentru traducere, Dósa Andrei! Abia aștept să facem un interviu să povestim despre carte.

Școala de vară ,, Gheorghe Crăciun” de la Ipotești

Când spun școală de vară, mă gândesc în primul rând la cei care au o viață înainte pentru a face orice: pentru a învăța, a descoperi, a trăi tot felul de aventuri, inclusiv literare.

Sunt la Ipotești a doua oară, înconjurată de băieți și fete care abia încep să formeze un grup. Au avut la dispoziție o zi și jumătate, iar tempoul devine tot mai alert.

N-am mai văzut Ipoteștii din anii studenției. Ajunsesem aici imediat după Revoluția din ‘89. Eram un grup restrâns de studenți basarabeni care au ales să facă, în vara lui ’90, ,,practica muzeografică" nu la Leningrad, ci în Moldova românească. La Leningrad fusesem deja de două ori, iar România încă mai plutea în mintea mea, într-un nor opac, plină de mister și surprize. Totul, dar absolut totul era învăluit în mister. Nu mai vorbesc de literatura contemporană română pe care, la Chișinău, o cunoșteau doar inițiații, pe riscul lor, bineînțeles.

Așadar, iată-mă aici a doua oară, printre oameni foarte tineri care, la fel ca mine atunci, se bucură de ce le pot oferi locurile și oamenii dispuși să împartă cu ei din secretele meseriei.

Iar eu încerc să învăț, cam târziu, dar vorba aia, mai bine mai târziu. Bine că am de la cine. Azi, de rând cu cei prezenți la curs, am stat să-l ascult pe Florin Iaru care mi-a făcut un pic ordine în gânduri, ca un adevărat profesor. Va mai urma o discuție, căci, pentru azi, ne-a pregătit și un film. Apoi, vin la rând cursurile cu Marian Ilea și Cosmin Perța. Le aștept.

M-am bucurat s-o întâlnesc aici pe Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipotești, prezentă și ea la Ateliere. Ce bine că Prutul nu e o apă chiar atât de adâncă.

Și ca spectacolul să fie complet, mi s-a oferit ceva în plus, niște mușcături de păianjen pe care l-am prins și omorât post factum. Unul negru, graș, frumos, meseriaș. Aici n-a mai fost niciun mister, căci așa are loc înfrățirea trupului meu cu gângăniile. Cineva încearcă să mă convingă că durerea și jena pe care le trăiești undeva te vor lega și mai mult de acel loc. Sau poate e doar e o simplă demonstrație că gângăniile sunt și ele, asemeni oamenilor, stăpâne peste  văile, dealurile și pădurile cutreierate de poet pe când era băiet.

* Editura Paralela 45, în parteneriat cu Memorialul Ipotești, susține noua generație de prozatori. 15 tineri prozatori, selectați în urma unui concurs de flash fiction, participă la o serie de ateliere intensive de scriere creatoare, coordonate de scriitorii Florin Iaru, Marian Ilea și Cosmin Perta. 

Ochelarii lui Daniel Bănulescu

Mi-am pus de curând ochelari de citit. Pentru că nu se mai putea. Mă lăsa claritatea privirii în momentele în care aveam cel mai tare nevoie de ea. Eram în contratimp și literele îmi pluteau în ceață. Oboseam, mă enervam, mă încordam și numai de încordare nu aveam nevoie, căci traduceam poezie, o poezie bună care îmi plăcea (și îmi place) mult. Mă rog, eu doar din astea traduc.  Altfel, ce rost ar mai avea, cu ochelari sau fără, de mult timp citesc și traduc doar ce-mi place.

Cu ochelari e, într-adevăr, mult mai bine. Mai ales că acum ochelarii sunt ușori, aproape că nu-i simți. Îți poți alege ce rame dorești, să ți se potrivească cu ovalul pătrat al feței, cu hainele, cu ce vrei tu. Nu cum era înainte (și să nu-mi zică nimeni, vai, că ce bine mai era!). Era pe dracu! Numai să vă amintiți de chinurile copiilor nevoiți să poarte ochelari. De rănile de pe nas, de batjocora la care erau supuși de colegii lor, mici bestii umane.

Dar parcă altceva voiam să spun.

 În momentul în care mi-am dat seama că trebuie să-i mișc, să-i scot, să fac ceva cu ei, de fiecare dată când ridic ochii din monitor sau din carte, am regretat că nu am fruntea lui Daniel Bănulescu.  Și eu care credeam că purtatul ochelarilor pe frunte e doar o figură de stil.

Iar cu Daniel Bănulescu și cu cărțile lui ne vom întâlni în curând la Paralela 45. Cu ochelari sau fără, fiți cu ochii pe noi!

Prima poză e făcută în cadrul unui eveniment, 6 atmosfere, ce face parte din cadrul unei serii de evenimente care au debutat pe 13 iunie la Cărturiești Verona. La aceste întalniri lunare cu prozatori contemporani Daniel Bănulescu a citit în avanpremieră din romanul „N-ai vrea să te trimit în Paradis?", în curs de apariție la Paralela 45.

 Scriitorii prezenți la prima ediție: Corina Sabău (lectură în avanpremieră din romanul „Și se auzeau greierii“ – titlu provizoriu), Irina Georgescu Groza (lectură din romanul „Noaptea dintre lumi“), Daniel Bănulescu (lectură în avanpremieră din romanul „N-ai vrea să te trimit în Paradis?“), Iulian Popa (lectură din volumul de proză scurtă „Guadalajara“), Ion Pleșa (lectură din volumul de povestiri „Anotimpuri care nu se repetă“), Francisc Baja (lectură din romanul „Aproape totul e ok“).